Dependența de greu

Autor: Roxana Alexe - miercuri, 15 noiembrie 2017, 16336 vizualizari

Suntem dependenți de multe emoții, substanțe, obiceiuri, credințe, limite. Au curs râuri de cerneală și încă mai curg, se tocesc mochetele în cabinetele psihologilor despre dependențe. Iar una dintre ele este dependența de greu. Pe principiul invers al lui să fie bine, ca să nu fie rău, funcționăm repetat prin să fie greu, ca să nu fie ușor.

Obținem greu liniștea vieților noastre, e greu să trăim, aproape imposibil să (ne) mai iubim și poate cel mai cel mai greu să iertăm.  Ajungem greu unde ne-am propus, ne e greu să ne bucurăm, în general e greu. Și în tot timpul ăsta, mă rog, greul acesta, viața trece! Dar de unde vine dependența aceasta? Ne-am născut în ea, s-a născut în noi? Vine din neant? Vine cu trenul, cu iarna? Poate vine cu trecerea timpului! Vine din gene? Din cultură? Ce-i întărește existența? Cum se hrănește? Cu ce? Cine o hrănește? Și bineînțeles, poate cea mai bună și interesantă întrebare este cum o vindecăm? Căci doar această din urmă întrebare poate face cu adevărat o diferență în viețile noastre. Însă nu trebuie ignorate nici, de unde vine și cu ce se hrănește...

De unde vine?  La mine a venit din sânul familiei, încă din primele zile ale copilăriei. Probabil de când am putut să dau un sens cuvintelor. E greu să faci asta, e greu să faci cealaltă, e greu să crești un copil, e greu să-i oferi tot ce-i trebuie. La școală e greu: ghiozdanul, programul, trezitul dimineața. E greu să ții pasul cu ceilalți! Că doar noi, ei- părinții, în general adulții responsabili pentru viața copiilor, fac cumva și în loc să taie cordonul dependenței, mai mult îl îngroașă. Bătătoresc calea dintre neuroni cu tot felul de dictoane, care mai de care mai apocaliptice și mai inflamate de propria greutate: ”e greu mamă în ziua de azi” ”cu greu răzbați în viață” ‘e grea bătrânețea, e grea singurătatea‘și în general e greu! Creștem cu pușca la picior, cu greul legat de creier, (lasă-l să se-nvețe cu greul de mic, ca să știe ce e!) și într-o bună zi ne trezim gata medaliați cu dependența de greu. Plecăm în viață, pui zburătăciți ținându-ne mână în mână cu dependența noastră. E greu să te menții în formă, e greu să te angajezi, e grea viața la oraș printre străin. Conduce detașat ”e greu să fii departe de casă” și ”e greu să trăiești singur” (una dintre preferatele mele!).

Ba nu-i greu deloc! Sau, mă rog, fiecare să stabilească pentru el! Și de fapt cine e Judecătorul Supem care spune ce e greu și ce e ușor? Cine are Cântarul magic care ne arată greutatea? Cine trasează limita dintre ușor și greu? Eu cred că nimeni nu are acest cântar. Și mai greu că noi suntem singurii în măsură să ne stabilim pentru noi (și atât! Pentru numele lui Dumnezeu, doar eu și viața mea, nu viețile tututror oamenilor de pe Planeta Pământ). Și în cazul meu, a funcționat așa: sigur că e greu dacă nu faci să fie ușor! Știu, un fel de iarna nu-i ca vara, însă mi-a luat ceva timp să mă prind. Să luăm exemplul lui ”e greu să fii singur”. Păi sigur că e greu, dacă ani întregi setările au fost făcute că nu se poate și așa, că e o ”ordine firească a lucrurilor”, care spune că viața se trăiește doar în doi, sau multiplu de doi!  Și cu cât ești mai ancorat în a-ți găsi cântarul pe la ușile altora cu atât se-ngreunează dependența de greu. Semințele plantate înfloresc în capul nostru într-unul dintre cei mai ancorați arbori ai existenței noastre. Copacul neputințelor, al limitării, al greutăților! Care crește din seva răpită bucuriei și nu a oricărei bucurii, ci, paradoxal, chiar a celei de viață! Și uite așa te cam apropii de sfărșit! Dar ce să vezi că dependența nu se termină nici măcar acolo. Că nu poți să știi niciodată dacă nu cumva ai parte de o moarte prea grea, care să-i ajute pe cei de lângă tine să-și întărească ideea că până și să mori e greu în ziua de azi!  Și, un alt paradox foarte subtil al vieților noastre, este că în timp ce ți-e îți este din ce în ce mai greu, altora le este bine.

Greul tău, hrănește prosperitatea altora.  A altor oameni, care pretind că dețin Cântarul magic. Căci există și așa ceva. Dar pentru că nu m-am axat niciodată pe cei din jurul meu, știind că numai pe mine mă pot influența, nu o să dezvolt aici această idee despre prosperitatea altora. O să trec direct la final amintind faptul că, există leac! Există vindecare! Ca în cazul multor alte adicții. Rețeta magică este că se micșorează treptat ‘doza de greu‘, pentru a preîntâmpina sevrajul. Adică se administrează din ce în ce mai puțin greu. Iar atâta timp cât trăim în binomul greu – ușor, frumos- urât, bine – rău, se ia fiecare zi în parte și încă de la primele ore ale dimineții se privește partea frumoasă/ bună/ ușoară a lucrurilor. În loc de ”pfffai de capul meu, iar e luni, o iau de la capăt cu serviciul (ăsta despre care știm deja că-i greu)”, se spune formula magică ” sunt recunoscător/recunoscătoare că am în față o nouă zi. Și un serviciu care mă ajută să pun pe masă o paine, care să-mi facă viața mai ușoară”J. Iar dacă tot nu ne place serviciul, facem ceva să-l schimbăm! Și tot așa. Zi de zi. Fără pretenția de a face primăvară cu o singură floare. Până când se stabilesc  alte conexiuni neuronale. Și continuăm până când, acestea din urmă, nou –născute se întăresc și devin noile noastre realități! Conform principiului ”orice învăț are și dezvăț!”

De fapt, nu m-am mai oprit din ziua în care am aflat că se poate trăi fără atît de mult greu în viața mea! Și, da, se poate spune că sunt dependentă de viața trăită cu mai mult ușor! Dar este muuult mai bine și în definitiv, este ceea ce funcționează pentru viața mea!

Roxana Alexe

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole