Cine nu are Rac, să-și facă rost!

Autor: Nicoleta Svârlefus - joi, 21 iulie 2016, 2674063 vizualizari

Deseori percepuți duri, prea defensivi și legați prea strâns de ceea ce iubesc, Racii sunt ființe de o complexitate greu de primit de către ceilalți și, în același timp, sunt neobosiți în a-și dezvolta simțurile pentru a percepe cât mai mult din ceea ce îi înconjoară și le alcătuiesc viața.

Îmi stă demult în minte acest articol. Mă fascinează amestecul atât de variat colorat, bogat în senzații și trăiri, pe care energia Racului o stârnește în mine. Și pe cât de greu mi se pare uneori să înțeleg ce se petrece în sufletul și mintea unui Rac, pe atât de mult mă atrage, dându-mi parcă să înghit cu lingurița, fix la timpul potrivit, ce e de folos pentru mine... si ce sunt în stare să decodific.

Semnul Racului este guvernat de Lună, îi corespunde casa a 4-a pe astrogramă și este un semn feminin, cardinal, de apă.

Racul este într-o permanentă căutare a siguranței. El vrea să se știe împreună cu oameni pe care-i iubește, având mâncarea obișuită la îndemână, o casă în care să se simtă bine și multe amintiri pe care le tot șterge de praf ori de câte ori le scoate din „dulapul minții” pentru a le arăta celor în care are încredere.

Racul e mereu acolo, odată ce te-a așezat în dosarul oamenilor care contează. Va fi mereu omul pe care poți conta, când toți ceilalți sunt ocupați. Racul va lăsa totul și se va oferi să vină la tine.
Racul e grijuliu cu oamenii de care-i pasă. Si îi pasă de mulți oameni. Probabil cel care a spus prima dată „sună-mă când ajungi, ca să știu că ești bine”, era RAC.

Când Racul primește oaspeți, e ultimul care se așează la masă. Vrea să știe că toată lumea a ajuns, fiecare are ce-i trebuie și toți sunt serviți cu ceea ce-și doresc să bea și să manânce.
E mereu la curent cu viețile prietenilor lui. Racul se interesează de prietenii dragi. Sună din când în când, să vadă dacă aceștia sunt bine.

Racul e capabil de o rezistenta și un devotament greu de egalat de oricare alt semn zodiacal. Cu greu abandonează un acord, un legământ, o relație, un om, un loc de care e atașat... un cuvânt dat. Si e în stare de sacrificii de sine enorme pentru a menține un context de viață în care s-a dăruit oricum cu totul.

Racul e suspicios. Nu se va deschide decât rar și numai atunci când se simte in siguranță totală, adica niciodată. El va spune doar atât cât consideră că nu-l expune la riscuri de niciun fel.

Racul e discret. Poți să-i incredințezi un secret. De asemenea, el e primul care apără intimitatea lui și a familiei sale. Nu-i place să-și pună viața pe tavă și se străduiește să nu ofere nimănui unelte cu care să-l vulnerabilizeze.

Racul e vigilent. El e mereu atent, evaluează mediul, vecinătatea, oamenii... Sa fie pregătit la nevoie.

Racul e emoțional. Ca un lac, e liniștit la suprafață, dar intens în profunzime. Percepe și simte foarte mult, nu doar ce e al lui, ci ce e prezent în subconștientul colectiv. Percepe emoțiile oamenilor cu care interactionează și poate anticipa o serie de fenomene, evenimente, pericole la nivel macro... De aceea, Racii trebuie să facă distincția intre emoțiile lor și cele pe care doar le percep... De asemenea, ei ar fi bine să-și vindece trecutul și să învețe să ierte. Altfel, tind să se identifice cu ceea ce „plutește în aer”, să devină extrem de anxioși, chiar agresivi, suferind pentru că ajung să-i rănească pe cei din jur.
Totuși, e bine de știut că Racul nu atacă decât dacă este atacat. El are ieșiri agresive doar pentru a se apara de ceva sau cineva. Nu atacă primul și nu atacă impulsiv. De multe ori reacționează în momente de liniște aparentă, doar pentru că atunci li se umple lor paharul. De aceea și reușesc să-i deruteze pe cei din jur...

Racul e intuitiv. El știe când e momentul potrivit pentru... orice. Dacă are încredere în el, un Rac poate să profite de oportunități și poate obține succese în momente în care nimeni nu se așteaptă, poate din cauză că sunt foarte discreți și nu acționează niciodata zgomotos. Dar și pentru că apar de nicăieri și punctează prin surprindere.

Racii își iubesc familia, sunt amatori de tradiții, iar unii sunt patrioți înnăscuți suferind și bucurându-se cu și pentru țara lor.

Racul e sensibil. Și creativ. Și intuitiv. Imaginativ. Și puternic, în sensibilitatea lui... El știe mult. Simte mult. ESTE mult...

Racul e PACEa celui iubit. Lângă un Rac autentic, dacă e și consțient de el și de darurile lui, te poți simți cel mai iubit și prețuit om.
Fie primit! Și iubit!

Nicoleta Svârlefus

Primeste zilnic horoscopul si noutatile pe e-mail!
Comentarii

Astro Shop

Cele mai noi articole