“MEMENTO MORI” - Eclipsa de Soare in Scorpion, 24 octombrie 2014

Autor: Cristina Ciobanu - miercuri, 15 octombrie 2014, 2979 vizualizari
“MEMENTO MORI” - Eclipsa de Soare in Scorpion, 24 octombrie 2014

Ora 00:57, ORA ROMANIEI 

Si el spuse:

Ati vrea sa cunoasteti secretul mortii.

Dar cum sa il gasiti altfel decat cautandu-l in inima vietii?

Bufnita ai carei ochi nocturni sunt orbi in lumina zilei nu poate revela misterul luminii. Daca vreti intr-adevar sa priviti spiritul mortii, deschideti-va larg inima asupra corpului vietii. Pentru ca viata si moartea sunt una, la fel cum raul si marea sunt una.

In adancul sperantelor si dorintelor voastre se afla in tacere cunoasterea lui dincolo; Si asemeni semintelor visand sub zapada, inima voastra viseaza la primavara.

Incredeti-va-n vise, caci ele ascund poarta spre vesnicie.

Teama voastra de moarte e doar tremurul pastorului stand in fata regelui care isi ridica mana asupra lui pentru a-l onora.

Oare nu e bucuros pastorul, sub tremurul sau, ca va fi insemnat de rege ?

Si totusi, nu e el si mai constient de tremur ?

Caci oare ce inseamna a muri, decat a sta gol in vant si a te topi in soare? Si ce înseamna a inceta sa respiri decat a elibera respiratia din nelinistitele-i maree, ca sa se ridice si sa se extinda si sa il caute pe Dumnezeu neimpiedecata?

Abia atunci cand veti bea din raul tacerii veti canta cu adevarat.

Si abia atunci cand veti atinge varful muntelui veti incepe sa urcati.

Si abia atunci cand pamantul va cere membrele, veti dansa cu adevarat.” Kahlil Gibran

In astrologie, Eclipsele de Soare sunt configuratii astrale puternice ce prevestesc inceputuri sortite atat la nivel personal cat si la nivel de societate. Toate eclipsele vorbesc despre schimbare, dar o schimbare in acord cu destinul fiecaruia.

O Eclipsa de Soare are loc in momentul de Luna Noua atunci cand Soarele si Luna ocupa acelasi grad zodiacal in apropierea unui Nod Lunar, sunt energii noi de o intensitate mult mai mare asociate cu noi inceputuri radicale.

Eclipsa de Soare din 24 octombrie 2014 are loc in faza de Luna Noua in Scorpion (Soarele in Scorpion in  conjunctie cu Luna in Scorpion)  gradul 0:25 in apropierea Nodului Nord Lunar in Balanta gradul 19:21, este o eclipsa ce poate aduce oportunitati imense pentru viitor. Nodul Nord care sustine aceasta eclipsa de Soare ofera putere pentru scopurile necesare vietii noastre, destinului nostru, nu este o cale usoara, dar este singura care ne ajuta sa crestem, sa evoluam. Cu Nodul Nord in Balanta, viitorul merge parcurs “in doi”, in echipa. Aici, lectia karmica cere sa invatam ca nu suntem singuri, ca jocul vietii trebuie jucat in doi, este un “sport karmic de echipa” in care fiecare isi aduce un mic aport pentru a castiga. O Eclipsa de Soare zguduie, destabilizeaza vechea ordine si actioneaza ca un portal intre vechi si nou. Cu Eclipsa de Soare in Scorpion sustinuta de Nodul Nord in Balanta, relatiile vechi (Balanta) vor trece prin intuneric (Scorpion) pentru a iesi in lumina, tot ce nu mai este folositor “va muri”, tot ce trebuie reinventat devine o pasare Phoenix.

O Eclipsa de Soare in conjunctie cu Nodul Nord in Balanta va aduce acele relatii, acei oameni care  pot sa ne ajute, sa ne elibereze de ceea ce stagneaza in viata noastra. Scorpionul este subtil, investigator, perspicace, inteligent si are capacitatea de a atrage si concentra atentia celorlalti spre ceea ce este considerat important si spre misterele ascunse ale vietii. Cu Nodul Nord in Balanta, trebuie sa fim sensibili la nevoile celuilalt, sa invatam despre cooperare si tact, sa invatam sa ne punem in locul celuilalt, sa eliminam egoismul si dorinta de a actiona in viata asemeni unui berbec hoinar, combatant si razboinic. Cu cat vom renunta mai repede la “lucrurile vechi“ din viata noastra cu atat situatiile noi, persoanele noi, ne vor deschide usa. Eclipsele se repeta pe acelasi grad zodiacal la fiecare 19 ani, daca una dintre planetele din harta natala este “lovita, energizata" de catre aceasta eclipsa de soare, puteti merge in trecut pentru a vedea ce schimbari profunde au fost in viata voastra. Pentru unii influenta eclipsei poate fi subtila in timp ce pentru altii poate fi destul de intensa indicand noi inceputuri, schimbari radicale, stiri neasteptate, surprize de tot felul.

Eclipsa de Soare in Scorpion in casa IV  energizeaza tot ceea ce inseamna familie, radacinile familiei, resedinta, parinti, confort, pace mentala, puritate interioara, afaceri imobiliare. Putem vorbi de o atentie mai mare fata de familie, cariera, o implicare mai profunda in viata parintilor, afaceri imobiliare, acestea pot cunoaste  tranformari profunde. Experientele aduse de energia eclipsei in aceasta casa au o legatura directa cu tot ce inseamna integrare si stabilizare in cadrul unui camin, familie, radacinile unei familii, pot aparea schimbari legate de stil de viata, casa, tara, poate fi  fi un punct final al lucrurilor care treneaza in viata noastra. Nodul Nord in Balanta, care ajuta la formarea acestei Eclipse de Soare, este in casa III, o casa care aduna toate  tipurile de zvonuri, mesaje, rapoarte, discursuri, dezbateri, iar provocarea acestei Eclipse este de a deveni constienti de motivatiile noastre mentale, fiecare gand, cuvant, actiune si fapta activeaza legea atractiei magnetice. Cum casa III este o casa a prejudecatilor, a unui model de gandire inchistat, aceasta Eclipsa ne cere sa iesim din acest mod de exprimare rudimentar, sa intelegem ca evolutia inseamna cunoastere si nu stagnare.

In harta Eclipsei, Venus este un limbaj important, este o forta magnetica ce aduce sufletul de care avem nevoie pentru a crea o mai mare frumusete si armonie in viata noastra. In Scorpion, energia venusiana nu are nevoie de prea multe cuvinte, limbajul acestei energii este dincolo de cuvinte, leaga doua suflete profund, complex, este o fuziune completa: minte, suflet, trup. Venus in Scorpion incanteaza in permanenta “ Memento mori”, amintindu-ne ca iubirea, sexualitatea, banii, puterea, negarea dragostei, modurile nesanatoase de a relationa, ne transforma profund.

Cu Venus in Scorpion, dorintele sunt puternice, urmatoarea perioada poate fi marcata de o nevoie intensa de a ne indeplini dorintele (iubire, valoare personala, relatii, frumusete, arta, posesiuni materile) cu orice pret, egoismul acestei energii poate fi extrem de neplacut. Venus in Scorpion ne reaminteste ca ceea ce este ascuns este adesea mult mai puternic decat ceea ce se vede, ne incurajeaza sa ne folosim magia sufletului in relatiile noastre, in valorile noastre. In Scorpion, Venus este suspinul sufletului, este rugaciunea sufletului care ne conduce de la intuneric la lumina, de la ireal la real, de la moarte la nemurire, de la haos la frumusete.  Scorpionul reprezinta intunericul, moartea, haosul, taxele sufletului, magnetismul feroce, manipularea iar Venus este lumina, realitatea, nemurirea si frumusetea sufletului. Dintr-un anumit punct de vedere, Venus in Scorpion reprezinta “lumina de la capatul tunelului”. Aceasta nu este o pozitie deosebit de fericita pentru viata relationala deoarece nemultumirea sufletului devine o otrava care face rau tuturor. Aici Venus este “totul sau nimic”, dragostea este dificila, obsesiva, manipulatoare, creditoare, aici sufletul isi creeaza multe plati viitoare printr-o atitudine conflictuala, prin abandon, obsesii, gelozii profunde. In mod ideal, o relatie se bazeaza pe reciprocitate, nici un partener nu incearca sa-l domine pe celalalt. Acest lucru nu este valabil si pentru Scorpionul care isi utilizeaza puterea intr-un mod distructiv in relatii. “Jocul Puterii” este filmul favorit al acestui moment astral, aici, Scorpionul devine actorul perfect ce nu-si uita nici o replica. Aceasta Eclipsa de Soare in fuziune cu “ fata noastra misterioasa –Venus”  poate aduce acea iubire iesita din comun care sa umple ”colturile goale ale inimii“, vorbim de un limbaj sortit al unei iubiri intense, disperate, misterioase, secretoase ce trebuie tratata cu respect. Urmeaza o perioada plina de pasiune, magnetism puternic in forma lui cea mai primitiva, atractiile devin fatale, predestinate, oferind de fapt posibilitatea sufletului sa-si plateasca datoriile karmice si sa vada “lumina de la capatul tunelului”.

Asteroizii Pallas, Scylla (155), Caribda (388) dau acestei Eclipse de Soare tonuri inedite, speciale.

Scyla a fost initial o nimfa foarte frumoasa care a dispretuit rand pe rand orice pretendent pana intr-o zi cand de ea se indragosteste Glaucus, un pescar transformat intr-un peste. Glaucus s-a indragostit instantaneu de Scylla, dar aceasta l-a refuzat spunandu-i ca este un monstru. Nefericit, Glaucus totusi spera ca Scylla il va iubi, din acest motiv, el merge la Circe – vrajitoarea, pentru a-i face o potiune de iubire din ierburi pentru ca Scylla sa-l iubeasca. Circe i-a oferit dragostea ei lui Glaucus, dar acesta a refuzat-o, iar din gelozie, Circe s-a razbunat pe Scylla, otravind apa in care aceasta inota. Jumatate scufundata in apa, Scylla a fost transformata intr-o combinatie de peste cu sase capete de caini, aceasta “opera“ creata de Circe a facut mult rau la randul ei, as putea spune ca dorinta de razbunare a lui Circe s-a transmis si la Scylla.

In astrologie, asteroidul 155 Scylla reprezinta un “punct“ al violentei, al unei situatii grele de trecut, este o fata a unui rau napraznic si vizibil de care ne putem apara lovind la randul nostru, acest rau este provocat din exterior. Ceea ce este foarte special in legatura cu Scylla este aceea ca ignorarea celorlalti conduce la situatii ce depasesc propriile puteri, ganditi-va ca ea l-a ignorat pe Glaucus si a fost transformata intr-un monstru cu chip de femeie inghetata de propria groaza, pietrificata de ceea ce se intampla cu ea, incercand sa goneasca departe acest lucru teribil, dar care se apropia de ea. Ceea ce a ignorat a dat nastere la un rau mult mai mare, iar disperarea si groaza ei a cazut asupra celorlalti, distrugand tot ceea ce ii vine la indemana.

In mitologie, Charybdis a fost o nimfa foarte frumoasa si extrem de loiala tatalui ei Neptun. Ea a luptat alaturi Neptun impotriva lui Zeus. Furios, Zeus a transformat-o intr-un monstru marin. Credinta ne spune ca orice rau poate fi invins, orice monstru trebuie infrant cu propriile arme; de Scylla, Odiseu scapa miscandu-se mai repede decat ea, iar de Caribda, el ramane nemiscat pana cand actul malefic se incheie .

Asteroidul 388 Charybdis  formeaza cu Scylla (asteroidul 155) un cuplu aproape inseparabil, ambele reprezinta impasul, violenta. In timp de Scylla isi poate infrana violenta, Charybdis este de o violenta oarba, este o forta a naturii, este simbolul maleficului din adancuri  care loveste fara sa te poti apara cumva. Imposibil de lovit, nu poate decat cel mult fi evitata. Cuplul Scylla –Caribda intruchipeaza ambele fete ale raului, unul napraznic si vizibil de care ne putem apara lovindu-l la randul nostru, altul fix  si imprevizibil de care nu prea poti sa te feresti. Eclipsa de Soare (noi inceputuri sortite) in conjunctie cu Nodul Nord in Balanta (viitorul merge in doi, in armonie, pace, diplomatie) in conjunctie cu Scylla si Charibdys si in opozitie cu Nodul Sud in Berbec (lupte, violente, egoism, trecut, fapte din trecut, actiuni din trecut, obisnuinta)  arata un blocaj intre doua situatii grele, intre  o piatra (nodul sud -trecutul) si un loc greu (Nodul Nord –viitorul).

Deoarece Charybdis este in casa III iar Scylla este in casa IV, aceste blocaje, transformari profunde au legatura cu fratii, surorile, vecinii, calatoriile scurte, rudele apropiate, comunicarile, distractiile, curajul si fermitatea in viata de zi cu zi, relatia cu parintii, caminul, tara. Poate aparea sentimentul ca nu exista nici un indiciu in nici o directie, dar indiferent de situatiiile de viata, Pallas Athena ramane strategul acestui moment astral.

Conform mitologiei, Athena este fiica lui Zeus si al lui Metis -un titan al carui nume inseamna intelepciune sau cunoastere. Zeus a fost indragostit de Metis, dar una dintre profetii spunea ca Metis va purta un copil care il va rasturna de pe tron. Pentru a face ca aceasta profetie sa nu se indeplineasca, Zeus a inghitit-o pe Metis in timp ce era insarcinata. Dupa o perioada de timp, Zeus a acuzat dureri groaznice de cap si l-a rugat pe Hefaistos sa-i sparga capul cu un topor, iar din capul lui a iesit Athena care va deveni favorita lui Zeus. In astrologie, Pallas promoveaza egalitatea si cooperarea, este un avocat ferm al femeii moderne, al corectitudinii, democratiei, ofera dexteritate intelectuala, manuala, suplete mentala si fizica, capacitate de a a fi buni strategi. Pallas ramane unul din simbolurile importante referitoare la inteligenta, super-inteligenta. Ea ne ajuta sa ne canalizam energia creatoare, ne da intelepciune creativa, gandire clara. In Scorpion, inteligenta lui Pallas este profunda, ea are capacitatea de a intelege complexitatea limbajului, ea este asemeni unei raze X ce vede dincolo de randuri, dincolo de lumina. In acest moment al Eclipsei de Soare in Scorpion, Pallas ne ajuta sa gasim cele mai bune strategii pentru viitorul nostru, ne ajuta sa navigam cu abilitate printre obstacole. Pallas nu este un fan prea mare al experientelor emotionale, de aceea, prin sprijinul ei, conexiunea inima–minte mai distanta si controlata ajuta sa ne eliberam de experientele toxice. Mare atentie totusi, Pallas poate fi adesea razbunatoare, oferind un mar otravit, o cale contaminata.

Marte, guvernatorul traditional al Eclipsei de Soare in Scorpion, este in Sagetator in fuziune cu asteroidul 3811 Karma tot in Sagetator. Karma nu este o pedeapsa divina, nu este o pedeapsa de dragul pedepsei, nu este neaparat “ochi pentru ochi” ci aduce situatii care vor sa ne ajute sa invatam din greselile noastre. Karma exista pentru a ne proteja si a ne ghida inapoi pe drumul cel bun atunci cand gresim. Karma in Sagetator si in casa V este o memorie karmica ce are inregistrari legate de studii, religie, justitie, filosofie, libertate, calatorii, alte culturi, adevar, iubire, copii, creativitate personala. Marte in fuziune cu Karma in Sagetator fac un aspect de sextil cu Eclipsa de Soare, iar experientele karmice de echilibrare aduc adevarul in unele hotarari juridice, aduc avocatul capabil sa corecteze un verdict negativ, aduc o iubire benefica, bucurii prin copii, castiguri financiare prin fel de fel de speculatii. Adesea, legea lui Dumnezeu este simtita ca jugul lui Dumnezeu, dar aceasta Eclipsa poate corecta tot ceea ce altii au facut ca acest jug sa fie si mai greu.

Schimbarile radicale fac parte din limbajul karmic al unei Eclipse de Soare, acest lucru depinde foarte mult de harta natala a fiecaruia si de planetele natale energizate, in timp se va vedea ca aceasta schimbare are “in interiorul ei intelepciune”. A venit timpul pentru ceva nou, daca Eclipsa deschide o “cale noua “ pentru voi, este bine sa aveti curajul sa mergeti pe aceasta cale, cu siguranta este o cale pentru iluminare, auto-descoperire. Alegerea este a voastra, dar daca  va opuneti acestei schimbari ramanand in situatiile obisnuite, dar de care sunteti nemultumiti, puteti avea probleme de sanatate si asta din cauza frustrarilor existente. In harta natala, casa astrologica energizata de eclipsa corespunde de multe ori cu ceva care se termina in partea aceasta a vietii, este un Memento Mori catre ceva nou.

Toate problemele care ne franeaza sau ne impiedica sa ne ducem la indeplinire destinul nostru sunt evidentiate si suntem ajutati sa le dam deoparte, se le eliminam, eu zic ca este de bine, o eclipsa chiar nu ne vrea raul, noi suntem cei care ne facem rau insistand asupra unor lucruri, oameni care ne frustreza, obosesc, uitand astfel de rolul nostru aici.

Adriana Tudosa

adriana-astro.com

Imagine: mysticmedusa.com



Astro Shop

Cele mai noi articole